Milford Sound este unul dintre cele mai frumoase fiorduri întâlnite în Noua Zeelandă. Acesta este situat în Insula de Sud a Noii Zeelande, cu ieșire la Marea Tasman.
Fiordul are o lungime de 15 Km, iar în partea central sudică este dominat de Vârful Mitre -1691 m; la poalele vârfului fiind întâlnite păduri luxuriante, dezvoltate ca urmare a cantității mari de precipitații ce se înregistrează în această zonă.
Ghețarii au săpat văile adânci și făgașurile cu pereți abrupți ale Milford Sound și ale celorlalte fiorduri de pe țărmul sud-vestic al Insulei de Sud, acum 1 milion de ani. Cu 10 000 de ani în urmă, când gheața s-a topit, Marea Tasman i-a luat locul.
Pe lângă vegetația luxuriantă, ploile abundente și vânturile puternice și dese, care-i conferă fiordului un aspect de basm,
tabloul este completat de cascade efemere bătute de vântul puternic. Există însă și cascade permanente ca de exemplu Cascada Stirling, cu o înălțime de 146 m, strecurându-se printre două stânci, numite Leul și Elefantul.
O altă cascadă, mai înaltă cu 15 m decât Cascada Stirling, este Cascada Bowen, ce cade în mare în două trepte.
Dar, aceste două cascade sunt doar niște pârâiașe comparativ cu cascada Sutherland, ce are o înălțime de 580 m, fiind a zecea cascadă din lume, ca înălțime. Aceasta are 3 cataracte, pornește din Lacul Quill până la Râul Arthur, la capătul fiordului.
Turiștii pot aprecia măreția cascadei sau pot naviga de-a lungul fiordului. În munții de aici trăiește una din cele mai rare păsări din lume - takahe (un cârstei nezburător) - considerată dispărută timp de 50 de ani, însă a fost redescoperită aici în 1948.
La poalele vârfului Mitre se găsește unul dintre ultimele habitate cunoscute, ale unei specii rare, numită kakapo - un papagal nocturn, mare și nezburător, amenințat de extincție. Demult aceste păsări galben-verzui erau numeroase, iar țipetele stridente ale masculilor îi trezeau adesea pe exploratori, noaptea. Hermelinele și șobolanii aduși pe corăbii la sfârșitul secolului al XIX-lea, au decimat populațiile de kakapo.
Tot aici pot fi întâlnite păsările Kiwi, ale căror strigăte bizare se aud după înserat și înaintea zorilor, constituind astfel una dintre atracțiile fiordului Milford Sound.
Dar de ce este splendid acest fiord? Pentru că are, pe lângă natura de basm, și o valoare culturală extrem de importantă, dată de miturile și legendele păstrate de populația băștinașă.
Să descoperim și alte informații, care fac deosebit acest fiord, anume:
Porfirul verde de Milford este moale în comparație cu celelalte pietre verzi - nefritul sau jadul - pe care băștinașii maori le numeau pounamu și le foloseau la confecționarea armelor. Porfirul verde translucid de Milford este adesea punctat cu negru, ca niște stropi de apă. Maori îl numesc tangiwai (adică "lacrimi plânse") și îl utilizează pentru a ciopli ornamente precum tiki - figurine ce-i reprezintă pe strămoși și sunt purtate ca talismane.
Potrivit folclorului maori, punctele de pe porfir sunt lacrimile sturzului care, fără să vrea, l-a trădat pe eroul legendar Maui.
Sursa fotografiilor: Google Imagini, Google Earth
tabloul este completat de cascade efemere bătute de vântul puternic. Există însă și cascade permanente ca de exemplu Cascada Stirling, cu o înălțime de 146 m, strecurându-se printre două stânci, numite Leul și Elefantul.
O altă cascadă, mai înaltă cu 15 m decât Cascada Stirling, este Cascada Bowen, ce cade în mare în două trepte.
Dar, aceste două cascade sunt doar niște pârâiașe comparativ cu cascada Sutherland, ce are o înălțime de 580 m, fiind a zecea cascadă din lume, ca înălțime. Aceasta are 3 cataracte, pornește din Lacul Quill până la Râul Arthur, la capătul fiordului.
Turiștii pot aprecia măreția cascadei sau pot naviga de-a lungul fiordului. În munții de aici trăiește una din cele mai rare păsări din lume - takahe (un cârstei nezburător) - considerată dispărută timp de 50 de ani, însă a fost redescoperită aici în 1948.
La poalele vârfului Mitre se găsește unul dintre ultimele habitate cunoscute, ale unei specii rare, numită kakapo - un papagal nocturn, mare și nezburător, amenințat de extincție. Demult aceste păsări galben-verzui erau numeroase, iar țipetele stridente ale masculilor îi trezeau adesea pe exploratori, noaptea. Hermelinele și șobolanii aduși pe corăbii la sfârșitul secolului al XIX-lea, au decimat populațiile de kakapo.
Dar de ce este splendid acest fiord? Pentru că are, pe lângă natura de basm, și o valoare culturală extrem de importantă, dată de miturile și legendele păstrate de populația băștinașă.
Să descoperim și alte informații, care fac deosebit acest fiord, anume:
- Căpitanul James Cook a fost primul european care a zărit fiordurile Noii Zeelande, în secolul al XVIII-lea (anii '70), însă a ratat intrarea în Milford Sound, neputându-se bucura de priveliștea splendidă pe care acesta o oferă;
- Numele fiordului provine de la orașul natal - Milford Haven (din South Wales-Marea Britanie) - al căpitanului galez de corabie -John Grono- în a cărui memorie atribuie fiordului acest nume, în secolul al XIX-lea (anii '20). Însă populația maori, care venea aici pentru a aduna porfir verde din Golful Anita, nu departe de gura fiordului, îl numeau Piopio-tahi, adică "sturzul singuratic". Sturzul era însoțitorul permanent al unui erou popular legendar al tribului maori, Maui, care dorea să obțină de la Zeița Morții nemurire pentru ființele omenești, făcând dragoste cu ea în timp ce aceasta dormea. Dar a doua zi dimineața zeița a fos trezită de cântecul sturzului și, înfuriată l-a strivit pe Maui între coapsele sale, ucigându-l. Cu inima frântă, pasărea a zburat până la Milford Sound, pentru a trăi acolo în căință și singurătate.
Porfirul verde de Milford este moale în comparație cu celelalte pietre verzi - nefritul sau jadul - pe care băștinașii maori le numeau pounamu și le foloseau la confecționarea armelor. Porfirul verde translucid de Milford este adesea punctat cu negru, ca niște stropi de apă. Maori îl numesc tangiwai (adică "lacrimi plânse") și îl utilizează pentru a ciopli ornamente precum tiki - figurine ce-i reprezintă pe strămoși și sunt purtate ca talismane.
- În ceea ce privește formarea fiordurilor, pe lângă explicația geografică, legendele maori spun o poveste poetică deosebită. Potrivit acestor legende, Insula este de fapt chila unei canoe parțial scufundate, care s-a pietrificat, iar Zeul Mării a transformat-o în pământ locuibil cioplind-o cu toporul. El și-a început munca în regiunea fiordurilor, iar insulele și coasta zdrențuită din sudul extrem, la Dusky Sound, sunt consecința lipsei sale de experiență. Zeul și-a îmbunătățit însă aptitudinile continuând să lucreze și Milford Sound, cel mai nordic fiord, a fost creația sa cea mai rafinată. Zeița Morții și-a adus și ea contribuția. Alarmată de frumusețile locului și pentru a descuraja vizitatorii, ea a împrăștiat în zonă insecte dăunătoare - micii purici negri de nisip, a căror ciupitură provoacă mâncărimi. Locul în care i-ar fi aruncat ar fi Sandfly Point, în Milford Sound; aici insectele sunt foarte supărătoare.
- Numele Vârfului Mitre a fost dat de căpitanul J.L. Stokes, comandant al vasului britanic Acheron, în 1851, deoarece acestuia i s-a părut că semăna cu mitra unui episcop. Căpitanul Stokes a fost încântat de falezele înalte ale fiordului, în comparație cu care, scria el: "catargele navei Acheron păreau niște surcele".
- Cascada Sutherland a fost decoperită de Donald Sutherland în secolul al XIX-lea (anii '60) pe când făcea prospecțiuni aurifere; el vizitând pentru prima dată Milford Sound ca vânător de foci. Tot el își făgăduia : "Dacă m-aș stabili vreodată undeva, aici aș face-o"; promisiune pe care și-a respectat-o în 1877, rămânând în Milford Sound până în 1919, când a murit la vârsta de 80 de ani.
Din acest motiv consider acest fiord ca fiind unul splendid. Sper ca și cei ce vor avea curiozitatea să-l descopere, să-mi împărtășească părerea.
Sursa fotografiilor: Google Imagini, Google Earth
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu