AVALANȘE DE ZĂPADĂ ȘI GHEAȚĂ

Mod de formare și manifestare:

-avalanșele  de zăpadă și gheață se produc brusc  în zonele montane, unde cantitatea mare de zăpadă, persită un timp îndelungat și, unde există văi cu pante mari, care favorizează alunecarea, prăvălindu-se cu mare viteză și distrugând totul în cale. Zăpada, depusă la baza pantei, provoacă mai departe, prin topire, scurgeri masive de apă.

Avalanșele  se produc în toate anotimpurile, mai rar toamna.

Formarea acestora este determinată de cauze complexe. Zăpada mai veche, se acoperă după un timp cu o pojghiță de gheață. O nouă depunere de zăpadă care se așterne peste cea veche, poate foarte ușor, aluneca la cea mai simplă adiere de vânt, rostogolirea unei pietre, o împușcătură, un zgomot mic, contribuind astfel la reperea echilibrului instabil.  

Factorii declanșatori:

Acestea sunt declanșate atât de factori naturali, cât și de factori antropici.

-Dintre factorii naturali, mai importanți sunt:

1.  grosimea statului de zăpadă
2. starea zăpezii (prăfuită, uscată, umedă)
3.  temperatura aerului
4. cantitatea de zapadă căzută
5. vânturile
6. relieful (pante accentuate, expoziția versanților, lungimea și forma lor, prezența văilor)
7. gradul de împădurire, etc.

- Dintre factorii antropici, se remarcă:

1. despădurirea versanților
2. modul de exploatare al arboretelor, etc.

Clasificarea avalanșelor:

1. Avalanșe prăfoase: 

 - se produc iarna, când temperatura aerului crește la 12-14°C;

- zăpada este ușor antrenată pe pante și de vânt;

- se pune în mișcare numai stratul de zăpadă de deasupra, iar zăpada antrenată se precipită prin rostogolire;

- se aseamănă cu furtunile de nisip din pustiuri.

- se mai numesc și avalanșe de iarnă, zăpada prăfoasă mișcându-se întocmai ca un vârtej, formând "norul de avalanșă".

2. Avalanșe de vară sau de ghețari:

- au loc în regiunile munților înalți;

- în timpul scurgerii, masa avalanșei se mărește;

- din cauza vitezei cu care coboară sunt învăluite într-un nor dens de zăpadă.

3. Avalanșe-țiglă:

- sunt cele mai periculoase, din cauza vitezei mari de scurgere;

- pe pantele domoale alunecă încet până în dreptul uni abrupt, unde, în timp, se acumulează o cantitate mai mare, rămânând în stare de suspensie. Când echilibrul se rupe, fie datorită cantității mari de zăpadă ce se strânge, a unui zgomot, o detunătură de armă sau chiar a mișcării aerului, zăpada se prăbușește în gol, de la înălțimea abruptului, dând naștere unui curent de aer foarte puternic, capabil să dărâme totul în calea lui (vânt de avalanșă).

4. Avalanșe târâtoare:

- se scurg pe pante mici, de obicei pe versanții însoriți, alunecând încet, mărindu-și mereu volumul prin zăpada ce o antrenează;

- se opresc în fața obstacolelor întâlnite în cale, iar când acestea cedează, grămada de zăpadă se desparte în două părți ce coboară în direcții diferite.

5. Avalanșe de fund: - sunt formate din zăpadă compactă, grea și umedă; - produse prin infiltrarea apei de ploaie sau topirea zăpezii, până la fundul stratului, detașându-l de aderența cu solul; - ele antrenează o cantitate mare de zăpadă (de deasupra) și de gheață ( de dedesupt), formată prin tasări succesive ale zăpezii, având astfel o forță de distrugere mult mai mare; -  sunt caracteristice la începutul verii. G. Rebuffat (1970) realizează o altă clasificare a avalanșelor, luând în considerare calitatea zăpezii, astfel: 1. Avalanșe de zăpadă prăfoasă: - pun în mișcare zăpada proaspăt căzută; - se scurg repede și cu zgomot, în vârtejuri, în părțile mai înalte ale munților. - au viteze care pot ajunge până la 200 Km/h. 2. Avalanșe de zăpadă proaspătă, umedă: ce se scurg prin rostogolire, cu viteză mică (30-50 Km/h). 3. Avalanșe de zăpadă înmuiată: -frecvente primăvara; - se deplasează pe aceleași culoare bine cunoscute; - deși curg încet au o mare forță de distrugere, prin cantitatea mare de zăpadă ce o transportă; -iau naștere la înălțimi mai reduse. 4. Avalanșe în plăci:

se formează din zăpada consolidată la suprafață, ce păstrează o slabă aderență cu stratul de dedesupt. 5. Avalanșe de cornișă: - iau naștere iarna și primăvara, când zăpada nu este consolidată. 6. Avalanșe de blocuri de gheață: - se desprind prin ruperea unei bucăți din limba unui ghețar, datorită crăpăturilor, acolo unde panta ghețarului este mai mare, fiind asemănătoare cu prăbușirile blocurilor stâncoase; - astfel de avalanșe sunt mai rare, producându-se ma ales vara. Ghețarii pot genera și așa numitele "avalanșe de apă",când sub limba de gheață se formează pungi de apă de dimensiunea unor mici lacuri. Apa, aflată sub presiune, poate rupe gheața, scurgându-se pe pantă. Alteori gheața poate bara în spate un lac. Când acesta cedează sau când lacul se umple peste limită, apa se revarsă pe margini. Cele mai distrugătoare avalanșe:

Data	Localizarea geografică	Caracteristici	Consecințe
anul 1500	trecătoarea Saint-Bernard, M-ții Alpi	-	100 de morți
anul 1624	regiunea masivului Cassedra		300 morți
februarie 1720	Cantonul Valais, Obergestlen (Elveția)		-120 case distruse - 84 de oameni morți  - 400 de animale ucise.
11/12 iulie 1892	M-ții Alpi (Mont Blanc)	punga de apă de sub ghețarul alpin Tete-Rousse, aflat la 3100 m altitudine, în care era acumulată o cantitate de 200 000 m³ de apă, exercintând o puternică presiune asupra gheții de deasupra , determinând dizlocarea unui bloc de gheață de 90 000 m³, iar apa, amestecată cu roci și nisip, a totatizat 500 000 m³ de material.	-s-a năpustit asupra localităților Bionnay și Saint-Gervais, pe care le-a avariat grav.
8 August  1944	El Teniente-Chile	cea mai distrugătoare  avalanșa din ultima sută de ani.	- 102 morți -8 clădiri, o școală, un pod au fost distruse
14 August 1949	Valea Chamonix, M-ții Alpi	-partea terminală a ghețarului Tour s-a prăbușit,cu un zgomot infernal; -blocul de gheață avea un volum de 500 000 m³.	6 oameni sfâșiați de blocul de gheață.
16-20 ianuarie, 1951	Alpii elvețieni, italieni și austrieci	-4 m zăpadă căzută, depusă peste un strat de polei alunecos, preexistent -400 Km lungime și 50 Km lățime.	-300 de morți - numeroase locuințe distruse, în localitățile Andermatt și Vals (Elveția), Bad gastein și Heiligenblut (Austria), -alte distrugeri: căi ferate, poduri, terenuri agricole,păduri protectoare și baraje antizăpadă

Bibliografie: * Claudiu Giurcăneanu (1986)- Înfruntând natura dezlănțuită, Editura Abatros,București *YouTube * http://www.avalanche.net.nz/education/Online-Avalanche-Course/--Avalanche-Types.asp

Hazarde antropogene

ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU- s-a produs pe 23 iunie 2013 în defileul râului Morača, din Muntenegru, în apropierea capitalei-Podgorica, la Grlo. În autocarul ce aparținea companiei Gregory Tour, se aflau 47 de turiști români, care mergeau în vacanță într-o stațiune de la Marea Adriatică. Datorită condițiilor meteo nefavorabile, dar și neadaptării vitezei la condițiile de drum, de către șoferul ce conducea la acel moment, autocarul, la ieșirea dintr-un tunel, a derapat, căzând de pe podul Grlo (pod ce traversează Canionul Morača), într-o prăpastie de 70 m adâncime, oprindu-se pe stânci la 40 de metri. Deși pe pod era restricție de viteză de 40 Km/h, s-a constatat faptul că autocarul circula cu 80 Km/h. Din cei 47 de turisti, 18 au murit, iar 29 au fost răniți. Primul ajutor a fost acordat de către localnicii din zonă și de călătorii aflați în acel moment pe șosea.

ACCIDENTUL  DE TREN DIN SANTIAGO DE COMPOSTELA, SPANIA –s-a produs pe data de 24 iulie 2013.

Un tren de mare viteză, cu 222 de persoane aflate la bord, se deplasa pe ruta Madrid – Ferrol, circulând cu o viteză de 190 de Km/h (într-o curbă periculoasă), deși limita de viteză în acel sector era de 80 Km/h, a deraiat în zona Angrois, zonă situată la 3 Km de Santiago de Compostella. În urma acestui accindent au murit 79 de persoane, iar 143 au fost rănite.

IARNA NUCLEARĂ

Tsunami din Japonia 2011

Tsunami din Japonia 2011

Tsunami din Indonezia 2004

Fenomenul El Niño

Oscilația Sudică- El Niño este unul din cele mai complexe fenomene globale ale interacțiunii între două învelișuri  fluide ale Terrei: atmosfera și hidrosfera. Acest fenomen se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific, manifestându-se prin două efecte majore:
- încălzirea la suprafață a apelor Oceanului Pacific și deplasarea acestora dinspre vest spre est, sub impulsul unor mase de aer care se deplasează în aceeași direcție, având tendința de a perturba și de a înlocui alizeele;
- modificări anormale ale climei pe întreaga planetă și, în special, în zonele tropicale, unde se înregistrează secete și furtuni însoțite de inundații și cicloane.
  Denumirea El Niño provine din limba spaniolă și înseamnă "Copilul Domnului", fiind utilizată de pescarii din Peru și Ecuador pentru perioadele din preajma Crăciunului, în care coastele celor două țări sunt scăldate de curenți oceanici anormal de calzi. Această încălzire a apelor se produce în fiecare an în preajma Crăciunului, însă denumirea de El Niño este folosită atunci când încălzirea durează cel puțin 6 luni, iar temperatura apei oceanului crește cu cel puțin 0,5 grade Celsius.
Modificările temperaturii apei oceanului determină o modificare a temperaturii și presiunii aerului însoțită de schimbarea circulației generale a maselor de aer.
Fenomenul  El Niño se repetă la intervale neregulate cuprinse între 3 și 7 ani, iar încălzirea poate să persiste și 1-2 ani. Datorită caracterului fluctuant al încălzirilor, oamenii de știință au numit fenomenul El Niño "Oscilația Sudică" sau mai pe scurt, ENSO (El Niño Southern Oscilation).
În perioadele de manifestare a fenomenului El Niño producția de pește din lungul coastelor pacifice ale Americii de Sud scade foarte mult, țărmurile sunt afectate de furtuni puternice cu precipitații abundente, iar păsările care produc guano sunt lipsite de hrană.
Studiile efectuate au arătat ca fenomenul El Niño este vechi de mii de ani și cuprinde anumite intervale de intensificare, cu manifestări dăunătoare pentru activitățile umane. Astfel de perioade s-au înregistrat între 1870 - 1920 și între 1940 - 2000. Consecințele, ce au determinat și o intensificare a cercetărilor, s-au produs în 1982-1983, când fenomenul El Niño a durat aproape 2 ani.
Modificările climatice sunt foarte accentuate, mai ales în regiunile intertropicale și se manifestă printr-o intensificare a perturbațiilor atmosferice însoțite de cicloane, tornade și ploi abundente în unele regiuni și prin secete în alte regiuni.
Uraganele violente se înregistrează în Marea Caraibilor, în America Centrală și în sud-vestul Americii de Nord. O intensificare a secetelor este evidentă în regiunile musonice ale Asiei, în special în Indonezia, în Australia și în regiunile semideșertice din Africa.
Deșertificarea din Sahel și din Rajahstan (India) a fost strâns legată de intensificarea fenomenului El Niño în 1982-1983 și de o creștere a frecvenței lui după 1960.
Fenomenul  El Niño din anii 1982-1983 a produs pagube economice evaluate la 8,1 miliarde de dolari, cele mai grave pagube fiind legate de secete și incendii, inundații și uragane.
Opusul  fenomenului El Niño este "La Niña" (fetiță în limba spaniolă), fenomen caracterizat printr-o răcire anormală a apelor din estul Oceanului Pacific. Acest fenomen este în legătură cu o intensificare a vânturilor de est care împing cantități mari de apă caldă de la suprafața oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece care provine din adâncimi.
Fenomenul La Niña, care se manifestă intens din decembrie până în martie, intensifică, la rândul lui, o serie de fenomene meteorologice extreme, cum sunt: ploi musonice puternice în India, ploi abundente și taifunuri în Australia, uragane violente în Oceanul Atlantic.
Fenomenul La Niña are influențe accentuate și în emisfera nordică, determinând ierni grele în Canada și SUA, datorită înaintării maselor de aer polar spre nord.
Fenomenele El Niño și La Niña sunt cunoscute de cel puțin 13000 de ani. Populațiile incașe din America de Sud își construiau totdeauna așezările pe culmi și mai departe de râuri pentru a le feri de inundații.
În ultimii 100 de ani s-au înregistrat 23 de fenomene El Niño și 15 La Niña , dar încă nu se știe cu precizie dacă frecvența lor mărită este legată sau nu de încălzirea globală a climei.

Erupția Vulcanului Pinatubo

S-a produs în iunie 1991, în sudul insulei Luzon (Filipine), fiind considerată una din cele mai puternice erupții din secolul XX. Aceasta a avut drept consecințe: moartea a 772 de persoane, pierderea locuințelor pentru 200 000 de persoane. Foarte periculoase au fost curgerile de piroclastite și laharurile care s-au format pe flancurile conului vulcanic. În timpul erupției, cenușa vulcanică a ajuns în atmosferă până la 40 Km, luând forma unei umbrele uriașe. Orașul Manila, capitala țării, situată la 100 Km spre sud, a fost acoperită cu un strat subțire de cenușă vulcanică.

Iarna nucleară

Un conflict nuclear este deosebit de periculos pentru civilizația actuală și pentru mediu, bombele nucleare având o putere explozivă deosebit de mare ăn comparație cu bombele convenționale.

Spre exemplu, bomba atomică aruncată asupra orașului Hiroshima ăn 1945, a avut o putere de 15 Kilotone (15 000 t trinitotoluen).Bombele nucleare actuale sunt mult mai puternice.

Utilizarea unei mici părți din această  forță distructivă uriașă ar genera unele efecte iremediabile care ar pune în pericol însăși existența vieții pe Terra.

Explozia unei bombe nucleare are atât efecte directe, imediate, cât și efecte cu o durată mult mai lungă.

Efectele directe cuprind suflul extrem de puternic al exploziei nucleare, incendii de mari proporții, contaminarea puternică a unor suprafețe mari prin radiatie directă și indirectă și prin căderile de materiale radioactive.

 Substanțele radioactive vor contamina atmosfera și solul pentru perioade îndelungate de timp și vor duce la distrugerea faunei și a florei.

 Exploziile nucleare au și capacitatea de a arunca în atmosferă cantități uriașe de praf care ecranează Soarele, reducând masiv radiația solară ajunsă pe Pământ.

 In acest fel cantitătile mari de praf ridicat în atmosferă și introduse în circulația generală a acesteia pot să provoace iarna nucleară, care se manifestă printr-o răcire intensă și rapidă a atmosferei.

Astfel temperaturile vor scadea sub 0 grade C în timpul verii, recoltele vor fi compromise, iar biosfera va fi puternic afectata. Se vor produce furtuni violente, iar supraviețuitorii vor trăi într-un mediu ostil, cu o radioactivitate și un grad mare de poluare  a aerului, apei și solului.

Persistența prafului și a fumului în stratosferă vor determina menținerea iernii nucleare pentru perioade lungi de timp și modificarea genearală pe întreaga planetă a climatului.